Avantajele anvelopelor de vară în comparație cu anvelope de iarnă

Deși nu pare o chestiune dificilă, alegerea anvelopelor pentru mașină trebuie făcută ținând cont de diverse criterii, unul dintre acestea, chiar unul dintre cele mai importante, fiind cel care se referă la sezonul în care mașina rulează. Altfel spus, utilizarea anvelopelor de vară, respectiv a anvelopelor de iarnă trebuie să se facă în mod corespunzător, ținând seama de condițiile de vreme. Avantajele utilizării unor anvelope de vară în sezonul cald sunt numeroase, iar pe cele mai importante dintre acestea le poți regăsi mai jos.

Siguranță crescută în trafic 

Unul dintre aspectele care trebuie luate în calcul atunci când îți echipezi mașina cu anvelope de vară sau de iarnă în funcție de sezon este cel al distanței de frânare asigurate. Cauciucul utilizat în realizarea anvelopelor de vară este mai dur decât al anvelopelor de iarnă, iar blocurile care alcătuiesc banda de rulare au aderență mai mare pe drumurile uscate. Este recomandat ca mașina să fie echipată cu anvelope de vară în sezonul cald tocmai pentru că distanța de frânare este mai scurtă decât în cazul anvelopelor de iarnă. În acest sens, șansele de a evita unele pericole cresc, situațiile în care frânarea de urgență este necesară pot fi depășite cu un succes mai mare, iar în acest fel este asigurat un nivel mai mare de siguranță al participanților la trafic. 

Reducerea riscului de acvaplanare

Un alt avantaj considerabil al utilizării unor anvelope de vara în sezonul cald este oferit de faptul că apa este eliminată într-un mod mai rapid și mai eficient, iar în acest fel conducerea pe suprafețe umede sau acoperite cu apă nu mai prezintă riscuri crescute. Riscul de acvaplanare este, în acest fel, redus, iar traficul se poate desfășura mai bine, în condiții de siguranță. 

Adaptarea la tipul de suprafață pe care se rulează 

Un alt beneficiu major pentru care alegerea unor anvelope de vară este recomandată pentru sezonul cald este faptul că designul acestora, precum și modul în care sunt realizate sunt specifice pentru rularea pe tipul de suprafață potrivit. Ce implică acest lucru? Compoziția cauciucului din care sunt realizate anvelopele de vară este una adaptată pentru a rezista cu ușurință la temperaturi ridicate, în acest fel asigurându-se o bună aderență la suprafețele uscate sau chiar extrem de calde, fierbinți. În același timp, proprietățile unei anvelope de iarna sunt adaptate astfel încât să reziste la frig, la temperaturi scăzute și să aibă o aderență bună pe suprafețele acoperită cu gheață, polei sau zăpadă. 

Este evitată uzura mai rapidă a anvelopelor 

În cazul în care nu sunt utilizate anvelopele potrivite pentru tipul de suprafață pentru care au fost create, are loc și o uzură mai rapidă a acestora. Această uzură mai rapidă poate avea consecințe negative multiple, afectând mai ales siguranța în trafic prin faptul că pot avea loc deformări ale anvelopei, pot apărea fisuri pe suprafața cauciucului sau există chiar riscul de explozie a cauciucului. În același timp, utilizarea unor anvelope de iarnă pe suprafețele uscate și la temperaturi crescute are drept consecință creșterea consumului de carburant, iar zgomotul produs în momentul rulării este mai mare. 

Dacă te afli în căutarea anvelopelor de vară potrivite pentru mașina ta, accesează site-ul janta.ro, locul în care vei găsi disponibile sute de modele de anvelope de vară. Poți alege din peste 30 de branduri de anvelope, în funcție de criterii personalizate sau de bugetul disponibil. Soluția pentru echiparea mașinii cu anvelopele de vară corespunzătoare este acum mai rapidă și mai sigură și o poți obține printr-o simplă accesare a site-ului janta.ro.