Măseaua de minte: ce este și când trebuie scoasă

Extracția măselei de minte este o intervenție chirurgicală efectuată deseori în stomatologie, de obicei ca urmare a problemelor stomatologice pe care le cauzează. Asta nu înseamnă însă că este obligatoriu ca acest molar să fie scos. Află din rândurile de mai jos care este de fapt rolul măselei de minte, dar și care sunt situațiile în care este necesară extracția sa. 

Ce este o măsea de minte?

Molarii 3 sau măselele de minte sunt ultimii dinți permanenți care apar pe arcadele dentare. De regulă, acest lucru se întâmplă între vârstele de 17 și 25 de ani, iar majoritatea oamenilor au patru astfel de molari. Nu este însă o regulă. La fel de bine, poți avea trei, două, una sau chiar nicio măsea de minte. Presupunând totuși că îți vor apărea toate, acestea vor fi localizate în zona cea mai îndepărtată a maxilarului, respectiv a mandibulei, și vei avea câte una în fiecare cadran al cavității bucale. 

În ceea ce privește rolul măselei de minte, ea este considerată mai degrabă o relicvă evolutivă. Strămoșii noștri cu siguranță au găsit-o foarte utilă: îi ajuta să mestece toate acele alimente crude și tari care făceau parte din dieta lor. În plus, dacă se întâmplă să le cadă sau să se deterioreze un dinte, măseaua de minte servea și ca înlocuitor pentru acesta. În prezent, multe dintre alimentele pe care le consumăm sunt preparate termic și există diverse ustensile cu ajutorul cărora le putem tăia sau mărunți pentru a le putea mesteca mai ușor, ceea ce înseamnă că molarul de minte și-a pierdut din funcționalitate, nu mai are un rol atât de important. Mai mult decât atât, avem o igienă orală mult mai bună, lucru care contribuie semnificativ la prevenirea deteriorării și pierderii dinților.[2]

Când este necesară extracția măselei de minte 

Spuneam mai sus că măsele de minte erup când arcadele dentare sunt complet dezvoltate. Asta înseamnă că este posibil să nu existe suficient loc în cavitatea bucală pentru ca ele să crească așa cum ar trebui. Din cauza lipsei de spațiu, se poate întâmpla ca ele să crească strâmb sau să erupă doar parțial ori chiar deloc (rămân impactate), lucru care poate favoriza apariția a diverse probleme dentare. Printre acestea se numără: 

  • cariile dentare; 
  • boala parodontală; 
  • pericoronarita (o infecție a țesutului moale din jurul unui dinte); 
  • celulita (o infecție bacteriană a obrazului, limbii sau gâtului); 
  • abcesul dentar (o colecție de puroi care se formează la nivelul măselei de minte sau a țesutului din jurul acesteia ca urmare a unei infecții bacteriene); 
  • chisturile; 
  • tumorile;
  • inghesuiri dentare cu afectarea molarului alaturat;
  • in scop ortodontic.

Probleme precum cele descrise mai sus pot fi tratate însă și prin alte metode, ce nu implică neapărat  extracția măselei de minte. Din această cauză, se recomandă scoaterea sa doar atunci când nu se mai poate trata sau afectează dinți din gură. Totuși, chiar și în situațiile în care nu se consideră necesară extracția sa, se recomandă monitorizarea atentă a acesteia pentru a depista la timp eventualele probleme.[1] 

Riscurile extracției măselei de minte

Dacă nu avem neapărat nevoie de ea și poate cauza atâtea probleme, de ce să nu o scoatem preventiv? Motivul pentru care medicii stomatologi recomandă extracția măselei de minte doar atunci când este neapărat necesar este acela că o astfel de procedură presupune anumite riscuri. Lista posibilelor complicații include sângerările, infecțiile, precum și lezarea nervului alveolar inferior.[1]

Măselele de minte nu mai au un rol atât de important în prezent și, într-adevăr, pot cauza multe probleme dacă nu erup corect, ceea ce întâmplă destul de des din cauza lipsei de spațiu de pe arcadele dentare. Totuși, decizia de a extrage sau nu un molar de minte se va lua doar atunci când acest lucru este necesar, la recomandarea medicului stomatolog.

Bibliografie: 

  1. „Wisdom Tooth Removal, NHS,www.nhs.uk/conditions/wisdom-tooth-removal/. Accessed 20 Feb. 2023.
  2. “Wisdom Teeth: Function, Location & Anatomy.” Cleveland Clinic, 2022, my.clevelandclinic.org/health/body/23223-wisdom-teeth. Accessed 20 Feb. 2023.