Care este cea mai avantajoasă centrală termică în condensare?

Vrei confort termic? Ești în căutarea celei mai bune centrale în condensare pentru locuința ta? Pentru a te ajuta să iei cea mai bună decizie, am discutat cu specialiști în domeniul centralelor termice de apartament, dar și al climatizării în general.

Specialiștii MasInstal.ro ne vor ajuta să găsim cea mai bună centrală termică în condensare, astfel încât să corespundă nevoilor noastre și, bineînțeles, să coste puțin, să consume puțin, dar să fie și prietenoasă cu mediul înconjurător.

Caracteristicile unei centrale termice în condensare

Centrala termică în condensare este una dintre cele mai solicitate centrale termice, în special datorită eficienţei şi randamentului acesteia, care sunt mult mai ridicate decât în cazul altor tipuri de centrale termice.

Prin urmare, costurile lunare cu încălzirea locuinţei şi a apei calde menajere sunt mai mici, deoarece se face economie atât la consumul de electricitate, cât şi la consumul cu combustibil. De asemenea, o caracteristică importanta a acestui tip de centrala termică este durata de viaţă crescută. Întreţinută corespunzător, aceasta ajunge la o durată medie de 15 ani.

Deşi costurile iniţiale cu achiziţionarea şi instalarea centralei termice în condensare sunt mai mari decât la altele, datorită vieţii îndelungate şi randamentului ridicat, aceste investiţii sunt amortizate foarte repede.

Totodată, făcând parte dintr-o tehnologie modernă, centrala termică în condensare este realizată astfel încât emisiile şi noxele acesteia să fie foarte reduse. Astfel că această centrală termică este un echipament de încălzire prietenos cu mediul, aspectul ecologic fiind unul tot mai important şi de care se ţine cont în dezvoltarea noilor tehnologii.

Prin ce se evidenţiază o centrală bună?

Pentru a beneficia de toate avantajele unei centrale termice bune este important să se ţină cont de o serie de aspecte, precum consumul, nivelul de zgomot, sistemele de protecţie, sistemele de comandă şi diagnoza, sistemele de senzori şi programare. Astfel, centrala termică în condensare este una dintre cele mai eficiente din punct de vedere energetic. Însă, este la fel de important ca atunci când se pornesc pompa sau arzătorul, zgomotul produs să nu fie deranjant. Acesta nu ar trebui să depăşească 45 de decibeli.

Majoritatea centralelor termice moderne au preinstalate sisteme de protecţie împotriva lipsei gazului, a noxelor, a apei din instalaţie, pentru supra-presiune sau anti-îngheţ. Totuşi, clienţii ar trebui să verifice existenţa acestora. În plus, sistemele de comandă şi diagnoză, precum şi cele care au în vedere senzori şi programare, au rolul de a uşura modul de utilizare a acestor echipamente, oferind un grad de confort ridicat.

Care este cea mai populară centrală în condensare?

Toate centralele termice în condensare funcţionează pe aceleaşi criterii şi au, în mare, aceleaşi caracteristici. În acest caz, detaliile sunt cele care pot face diferenţa. De exemplu, poate fi vorba despre un design anume: centrala poate fi slim şi elegantă (un model care se poate integra în orice spaţiu) sau poate avea un aspect pătrăţos şi impunător. De asemenea, puterea termică şi raportul calitate-preţ sunt alte atuuri care fac diferenţa.

Discutând cu specialiștii, am aflat care sunt cele mai populare centrale termice în condensare, iar câteva detalii despre acestea sunt expuse în cele ce urmează.

Centrală în condensare Ariston

Aceasta centrală este în topul centralelor termice, în general, şi a celor în condensare, în special, accentul fiind pus pe calitate şi tehnologie inovativa. În plus, centrala termică Ariston se remarcă printr-o proiectare deosebită şi o performanţă superioară, clienţii beneficiind şi de garanţii foarte atractive. Noile centrale Ariston sunt mult mai tehnologizate şi au funcţii smart, ceea ce oferă posibilitatea de a fi controlate de pe telefon, fiind totodată elegante şi în conformitate cu cele mai înalte standarde de calitate. Iar toate acestea sunt posibile la un preţ avantajos. Discutând cu specialiștii de la MasInstal despre performanțele unei centrale termice Ariston, am reținut că o astfel de alegere întrunește toate doleanțele exprimate de noi la început: calitate superioară, preț mic, prietenoasă cu mediul.

Centrală în condensare Viessmann

Centralele termice în condensare Viessmann sunt unele dintre cele mai eficiente centrale de acest tip, fiind foarte bine proiectate şi fiabile. Totodată, aceasta centrală este construită din componente rezistente şi de calitate, realizate din inox, ceea ce oferă o durabilitate mai mare. În plus, preţul acestora este mai mult decât avantajos când vine vorba despre performanţele ridicate pe care le înregistrează.

Centrală în condensare Immergas

Aceste centrale termice în condensare, realizate de unul dintre cei mai mari producători de centrale din Europa, se remarca prin calitate, fiabilitate şi tehnologie, oferind un rating de eficienta foarte mare, de 96.6%. Însă, aspectul care diferenţiază Immergas pe piața de profil este accentul pus pe estetică, aceste modele beneficiind de o atenţie deosebită.

Centrală în condensare Vaillant

Vaillant produce centrale termice în condensare cu una dintre cele mai mari rate de încălzire de pe piaţă, oferind calitate şi garanţii avantajoase, iar piesele de schimb sunt foarte accesibile şi în România. De asemenea, centralele în condensare Vaillant au câştigat şi un premiu pentru cea mai silenţioasă centrala termică.

După cum se poate observa, există mai multe modele de centrale termice în condensare preferate de către utilizatori, fiecare dintre acestea aducând propriile beneficii.