Cameron Diaz vorbeste despre cum este sa fii mama pe vreme de pandemie

Actritaamericana Cameron Diaz a vorbit despre cum e sa fii mama pe vreme de pandemie. DnaDiaz, 47, a dat nastere recent lui Raddix si spune ca se bucura de petrecereatimpului cu fiica ei acasa in timpul pandemiei Covid-19.

Ea a tinut saprecizeze ca acestea sunt momente unice pe care le petreci cu copilul tau si canici o mama nu ar trebui sa rateze aceste momente, indiferent de cat depasionata ar fi de cariera sa. „Deci viata mea a fost complet linistita,chiar si pe perioada acestei pandemii cand atat de multe mame au fost extrem destresate. Eu am fost foarte linistita si m-am bucurat de timpul petrecutimpreuna cu familia mea’’, a declarat actrita.

Intr-adevarperioada pandemiei de Covid 19 a fost una extrem de dificila pentru foartemulti oameni, si in special pentru proaspetele mamici. Insa, nu si pentruCameron Diaz care a trait altfel aceasta perioada, si intr-un sens pozitiv.Optimista din nastere, Diaz a spus in nenumarate randuri ca ea nu este opersoana trista sau pesimista. Intotdeauna vede partea buna a lucrurilor siatunci cand este vorba de vreo problema sau de vreun necaz ea rade si gasesteimediat solutia cea mai buna.

Dna Diaz, caresi-a facut debutul in filmul de comedie ‘’Masca’’ cu Jim Carey, a declarat ca pandemianu a deranjat-o deloc si mai ales, nu a afectat-o sub nici o forma. Ea a maispus ca majoritatea timpului si l-a petrecut gatind si avand grija de copil. Deasemenea, aceasta perioada a ajutat-o sa se apropie si mai mult de partenerulei de viata. Cameron tinde sa ramana departe de lumina reflectoarelor sirareori posteaza ceva pe retelele sociale, dar a fost extrem de fericita savorbeasca despre maternitate.

„Imi place foartemult sa fiu mama. Este cea mai buna, cea mai buna parte a vietii mele „, aspus doamna Diaz. De-a lungul timpului, actrita a spus de mai multe ori ca nuse vede mama si ca acest rol nu este pentru ea. Insa, se pare ca divinitatea aavut alte planuri cu ea. Acum ca a dat nastere unui copil, parerea actriteidespre copii s-a schimbat in totalitate. In prezent, Cameron este extrem defericita si spune ca se simte o femeie implinita.

„Sunt extremde implinita si recunoscatoare. Sunt atat de fericita si este cel mai bun lucrucare mi s-a intamplat vreodata. Sunt incantata. Nu pot sa cred cat de frumoseste sa fii mama si sa ai o familie. ” In plus fata de maternitate, actritaa spus ca este mai mereu ocupata cu gatitul si vizionarea emisiunilor TV.

Nu exista nici oindoiala ca actrita traverseaza cea mai frumoasa perioada a vietii sale,perioda in care se simte cu adevarat implinita. Intrebata daca urmeaza si un aldoilea copil, actrita a spus ca deocamdata se bucura de minunea care i s-aintamplat si ca nu se stie niciodata ce iti rezerva viitorul. Cat despre sotulei, aceasta a spus ca este un tata cu adevarat minunat.