Dacă ar fi să facem un top al celor mai practice și comode piese de mobilier, canapelele s-ar clasa cu siguranță pe primele locuri. Pentru un living cozy, în care confortul este pe primul plan, un astfel de accesoriu este cum nu se poate mai potrivit. Spunem asta pentru că o canapea aleasă inspirat oferă un loc comod și generos de relaxare, lăsând totodată suficient spațiu liber în încăpere. Dacă mai punem la socoteală și multifuncționalitatea unora dintre modele care pot fi folosite și ca pat, avem toate argumentele în favoarea achiziției unei canapele pentru living.
Vei constata astfel că există mai multe modele de canapele care se pretează într-un living cozy, iar în cele ce urmează îți vom face o scurtă trecere a lor în revistă.
Canapele fixe
Începem cu cele mai simple modele, ale căror principale avantaje sunt prețul mai scăzut și rezistența mai îndelungată. Este vorba de modelul clasic de canapea, care nu poate fi reconfigurată. Nu trebuie privite ca niște piese demodate, pentru că există numeroase modele de canapele fixe cu un design modern și foarte confortabile.
Sunt construite pe un schelet fix, de unde și denumirea, iar asta nu permite reconfigurarea lor, așa cum vom vedea la modelele extensibile. Unul dintre avantajele acestei structuri fixe constă în faptul că va fi mai rezistentă în timp, existând mai puține șanse ca anumite piese sau componente să se rupă sau să se uzeze.
Canapele extensibile
Le-am menționat mai devreme și trebuie să adăugăm că sunt cele mai populare modele. Multifuncționalitatea este argumentul forte, astfel de modele putând fi folosite atât pe post de canapea, cât și ca pat. Astfel, dacă ai musafiri care vor să rămână peste noapte, îi poți caza fără probleme în living, transformând canapeaua în pat. De asemenea, o canapea extensibilă este dotată și cu un spațiu de depozitare bine camuflat, în care poți păstra lenjeria pentru pat dar și alte lucruri care nu mai au loc prin dulapuri.
Canapele modulare
Sunt modele de canapele formate din mai multe piese, care permit mai multe variante de configurare. Majoritatea modelelor conțin între 3 și 5 piese însă există și canapele mai complexe, cu mai multe elemente modulare. De asemenea cele mai multe modele sunt cele care permit o dispunere în formă de L sau în formă de U. Acestea din urmă pot avea mai multe piese și sunt recomandate pentru livingurile spațioase, pentru că au dimensiuni mai generoase.
Canapelele modulare în formă de L pot fi amplasate în orice fel de living, de preferat într-unul dintre colțuri.
Colțare extensibile
Asemenea canapelelor modulare, sunt disponibile sub forma unor modele dispuse în L sau în U, care se amplasează pe două sau trei laturi ale camerei. Datorită dispunerii pieselor, pot fi folosite în același timp atât pe post de canapea cât și de pat. Astfel, laturile care formează baza literei L sau brațele literei U pot fi folosite pentru o poziție mult mai comodă, permițându-ți să stai culcat, în timp ce pe cealaltă latură pot sta relaxat mai multe persoane. De asemenea zona șezutului de pe latura respectivă se poate extinde până la lungimea celor din lateral, rabatând în același timp spătarul. Astfel, canapeaua se transformă într-un pat comod, în care pot dormi lejer două sau chiar trei persoane.
Rectilinere
Acesta este un model mai sofisticat de canapea, care îți permite să reglezi spătarul și zona șezutului, după propriile preferințe. Spătarul poate fi înclinat pe spate sau în față, iar zona șezutului poate fi extinsă pe orizontală chiar în timp ce stai pe canapea, pentru a găsi astfel cea mai comodă poziție. De departe, sunt cele mai comode canapele, însă și cele mai scumpe, datorită mecanismului sofisticat de reglare.
După cum se vede, oferta este una generoasă și tot ce îți mai rămâne de făcut este să alegi modelul pe care îl consideri cel mai potrivit pentru livingul tău.