Un nou concept de roboți industriali: roboții care colaborează cu oamenii

Noua tendință din lumea roboticii este una care vine într-o măsură din ce în ce mai mare în sprijinul oamenilor care lucrează mai ales în domeniul producției. Este vorba despre roboții colaborativi, cunoscuți și sub denumirea de coboti, aceștia fiind făcuți astfel încât să lucreze cu oamenii, nu în locul oamenilor.

Universal Robots a adus în atenția companiilor mici și mijlocii un nou concept cu ajutorul căruia procesele din producție devin mai ușor de realizat, resursele umane simțind că au într-adevăr parte de un ajutor de nădejde. 

Ce este cobotica și ce soluții oferă aceasta?

Cobotica este un termen neologic compus din termenii „colaborare” și „robotică”. Este vorba, practic, despre colaborarea dintre om și roboti, despre cooperarea dintre aceste două entități în vederea facilitării sarcinilor de lucru pe care le are de realizat omul la locul de muncă. 

Soluțiile și avantajele pe care le oferă cobotica sunt multiple, dat fiind că acești roboţi industriali nu înlocuiesc angajații, ci doar îi ajută să își îndeplinească sarcinile de lucru cu o mai mare eficiență, într-un ritm mai rapid și în condiții de lucru mai grele. 

Coboții sunt siguri în utilizare și ușor de programat

Printre numeroasele avantaje pe care le au coboții, unul dintre cele mai importante este acela că utilizarea lor este una sigură și extrem de ușoară. Fiind realizați pe baza celor mai noi tehnologii, roboții colaborativi sunt extrem de siguri, ceea ce este un avantaj major, având în vedere că este vorba despre lucrul alături de om. Pentru a fi posibilă colaborarea dintre coboti și om, aceștia sunt programați să se oprească exact în momentul în care persoanele din apropiere s-ar afla în pericol. Coboții sunt echipați cu caracteristici de siguranță care fac ca lucrul alături de om să fie absolut sigur pentru acesta din urmă. 

De asemenea, modelele de brate robotizate care sunt realizate prin utilizarea celor mai noi tehnologii sunt unele ușor de utilizat și de programat, nefiind nevoie de cunoștințe avansate pentru a opera cu astfel de modele de roboti. 

Ergonomie și flexibilitate într-un singur robot

Roboții colaborativi sunt nu numai ușor de programat, ci și ușor de manipulat, astfel că omul nu are decât de câștigat în urma folosirii lui. În acest fel, este posibilă utilizarea unui singur braț robotic în mai multe aplicații, în funcție de nevoi și preferințe. 

Mai mult decât atât, oamenilor nu le este ușor doar să opereze cu acești roboți colaborativi, dar acestora le sunt ușurate sarcinile de lucru prin faptul că un cobot poate face munca grea pe care ar trebui să o facă angajații. Calitatea vieții angajaților este astfel îmbunătățită considerabil, coboții fiind cei care pot face muncile grele, pot face sarcinile repetitive fără să se plictisească de aceleași activități zilnice la locul de muncă și pot face tot ceea ce este necesar fără a exista riscul apariției unor greșeli. 

Siguranță în utilizare, ușurință în programare și manipulare, ergonomie, flexibilitate…toate acestea caracterizează roboții colaborativi, ajutoarele de nădejde pe care le au oamenii care lucrează în producție și în companiile mici și mijlocii.