Citeam ieri un articol in care se reamintea ca marea problema a sexualitatii masculine sau feminine ramane lipsa atentiei suficiente acordate propriului corp, lipsa cunoasterii de sine. Prima reactie a fost sa trec usor superficial peste subiect… insa, pana la sfarsitul zilei, alte cateva discutii mi-au amintit de articolul citit: oare chiar avem tendinta de a uita de propriul corp?
Nu exista un alt loc (inafara de viata sexuala) unde putem fi cu adevarat liberi. Si de ce oare tocmai aici nu ne folosim de aceasta oportunitate? De ce ne este mai usor sa cautam informatiile in carti inainte sa ne ascultam corpul, de ce acceptam rutina sau lipsa de imaginatie?
Si tocmai atunci cand putem fi liberi in mod absolut ne lamentam ca pierdem dorinta, ca celalalt nu e suficient de bun sau ca noi nu suntem suficienti de pregatiti pentru el. Paradoxal, e cu atat mai dificil cu cat este vorba strict de tine – sexualitatea defineste acele cateva diferente mici intre tine si ceilalti, diferente care vorbesc doar de tine si care sunt exclusiv ale tale.
Sunt acele detalii pe care nu le invatam nici la scoala, nu ni le pot impartasi nici parintii, nici chiar prietenii cei mai apropiati – sunt acele amanunte care te fac unic, care garanteaza interiorului tau irepetabilitatea.
Si, cu toate astea, se pare ca din ce in ce mai multi (un alt paradox al evolutiei) uitam de propriul corp pana la a-l neglija complet, pana a nu-l iubi deloc. Traim inca cu rusine sau cu o trecere bizara de la o extrema la alta expusa mai mult in perioada adolescentina.
Cu atat mai mult in cazul femeilor… Si problema porneste, asa cum se intampla in orice situatie, undeva din urma, inca din primii ani de viata: vrand nevrand capatam presiunea exterioara de a intruchipa imaginea unor „copii cuminti”, a unor „fete cuminti” – presiune aclamata de parinti, dar si de societate. Incorect, dar inevitabil, prima manifestare pentru a implini notiunea „fata cuminte”, este aceea de a nega propria sexualitate.
Datoria reduce raportul dintre indivizii unei societati la acea stare de cumpana corecta pentru ca datoria – total opusa sentimentului de mila, de exemplu – are prin natura ei posibilitatea de a ne forma personalitati frumoase. Doar ca, ceea ce uitam mai mereu, este ca una dintre datoriile vitale (dincolo de cele fata de parinti, bunici, parteneri, poate copii sau profesie) este datoria fata de tine – datoria de a fi liber si fericit. Iar liber nu poti fi decat daca ajungi sa te cunosti suficient de bine.
Inainte sa visam la „printul sarmant” (concept despre care, de fapt, psihologii spun ca ar trebui sa dispara pentru ca a devenit realmente un sindrom) sau inainte sa avem pretentia ca el sa stapaneasca stiinta exacta a ceea ce corpul si psihicul nostru inseamna, trebuie sa ne intelegem si sa ne ascultam instinctele corpului nostru. Placerea sexuala, din pacate, nu se primeste in dar, ci porneste din interiorul fiecaruia… Placerea se invata, sexualitatea ar trebui sa fie un teritoriu de explorare pentru ca, oricand putem vorbi de stereotipii, mai putin in privinta reprezentarilor noastre sexuale, unde diversitatea este si va fi mereu incredibila.
In sexualitate nu exista directive, nu exista legi, nu exista stapani – este locul unde dorinta ta se stinge lent daca nici macar ea nu stie ce o poate satisface; tocmai de aceea autostimularea (cu precizarea ca ea nu trebuie sa fie patologica) este recomandata de cei mai multi medici.
Iar libidoul nu va face niciodata fata stresului emotional si complexului dat de necunoscut.
