Sunt sigura ca barbatii nu vor inceta vreodata sa-mi placa pana la loc comanda. Dar macar un lucru am invatat si eu in teren: sa recunosc belelele cu fata umana.
Imi trebuie doar un umar frumos si incep sa zambesc. Sau un muschi oblic suplu intretinut, dezvelit din greseala intr-o saritura. Sau niste gambe puternice, pline de par in cantitati suficiente, care se termina cu picioare frumos incaltate, in pantofi care imi merg la inima. Imi plac barbatii scuzi, inalti, solizi, subtirei, cu ochi mari si negri sau ingusti si verzi. Imi merg drept la inima si cheliosii, si ochelaristii, si blonzii, si satenii si brunetii. Roscatii sunt prea rari asa incat, chiar daca imi plac si ei foarte tare, nu se pun la socoteala.
Cu toate ca ma incanta atatea feluri de barbati si sper ca am explicat suficient cat sunt de usor impresionabila, stiu acum instinctiv cine sa nu-mi placa. Stau deoparte de barbatii care promit cu inima deschisa doar belele, suferinta, incurcaturi, dileme existentiale si ratare si ma retrag, lasand locul altor femei fie mai infirmiere din fire, care spera sa-i aduca pe calea cea dreapta, fie mai nestiutoare in ale dragostei bazate pe incredere si respect reciproc.
Nu au cum sa-mi mai placa vreun pic barbatii care, desi oameni mari, inca se cauta pe sine cu lumanarea si nu reusesc sa se gaseasca, si in acest proces nedemn reusesc sa raneasca orice femeie intalnita in cale. Ii miros de la distanta si stramb din nas, indreptandu-ma spre alte soiuri, mai comestibile. Reusesc sa nu ma apropii nici de barbatii care beau prea mult si prea des, inventandu-si motive potrivite pentru a uita repede de toti si de toate, cu mine cu tot la pachet, daca m-as opri la ei.
Sau barbatii care sunt prea fumatori de marijuana, prea constanti, prea ca la tara. Ma tin departe de barbatii care vin prea frustrati de la job (chiar daca sau mai ales daca se lasa cu bani multi) insa nu indraznesc sa schimbe ceva.
Natural fug de barbatii insurati, dar care se sfiesc sa recunoasca asta in public si se poarta ca niste flacai si nu ma aciuez nici langa cei care sunt in etate, dar stau cu mamele sau au reusit intr-un final sa se mute singuri insa nu le ies acestora din cuvant. Recunosc misoginii de la o posta si zgarcitii sinistri si nebunii care chinuie femeile si afemeiatii chinuiti la randul lor de pofta unei femei noi in fiece clipa a existentei lor. Chiar si cand sunt la buda.
Ma bucura enorm radarul asta al meu special, de curand capatat, care ma tine departe de barbatii-problema. Astfel ajung sa ma uit nu la masculi perfecti, dar la cei care au macar nebunii moderate si probleme ca tot omul. Si cand le mai vad pe femeile de langa mine ca petrec timp lipsit de calitate langa oricare dintre personajele de mai sus si observ ca ele nu dau bir cu fugitii, ma gandesc ca da, asta trebuie sa fie. Sunt prea batrana pentru relatii de tip gluma proasta. Sau in sfarsit, stiu si eu ce vreau.
