Bunicii nu mor niciodata, devin invizibili si dorm pentru totdeauna in adancul inimii noastre. Si chiar si astazi, ne este dor de ei si am da orice sa le auzim povestile, sa le simtim mangaierile si sa ne uitam la acei ochi plini de tandrete infinita.
In timp ce bunicii au bucuria de a ne vedea nascuti si crescand, ca fapt de viata, trebuie sa asistam la modul in care imbatranesc si isi iau ramas bun de la aceasta lume. Moartea unui bunic este de obicei primul ramas bun cu care va trebui sa ne confruntam in copilarie.
Bunicii, care isi asuma rolul activ de a-si creste nepotii, lasa urme in spiritul lor, mosteniri care ii vor insoti pe viata ca seminte de iubire eterna in zilele in care devin invizibili.
In zilele noastre este foarte comun sa vezi bunici participand la cresterea nepotilor lor. Ele reprezinta o retea de sprijin nepretuita in familiile de astazi. Copiii percep insa foarte bine ca rolul bunicilor este diferit de cel al parintilor.
Este obisnuit ca bunicii si nepotii sa dezvolte o legatura cu totul speciala, profunda si intima, astfel ca pierderea bunicilor poate fi foarte socanta si delicata in personalitatea unui copil sau adolescent. Vrem sa reflectam cu tine asupra acestui subiect.
A-ti lua ramas bun de la bunici: prima experienta de pierdere.
Pentru unii dintre noi care au ajuns la maturitate si i-au avut bunicii alaturi, am fost cu adevarat privilegiati, insa altii au fost nevoiti sa-si infrunte moartea cand erau inca in copilarie, cand copiii nu inteleg inca o pierdere. este in toata amploarea ei, adultii sunt adesea incapabili sa explice pe deplin ceea ce s-a intamplat si sa incerce sa atenueze moartea ca si cum „nu doare”.
Adultii trebuie sa explice lucrurile clar copiilor si trebuie sa le spuna adevarul, acesta este sfatul pedagogilor lui „Psih”. Desigur, este necesar sa stii sa adaptezi stirile in functie de varsta ta. Totusi, trebuie evitat sa gresim multi parinti evitand ultimul ramas bun al copilului de la bunicul sau in spital, sau trecand prin fantezii cu metafore precum „bunicul este pe o stea sau doarme pe cer”.
Trebuie sa ajutam copilul sa inteleaga moartea simplu si fara metafore, astfel incat sa nu se formeze conceptii gresite. Daca ii spunem ca bunicul a plecat, probabil ca intrebarea copilului va fi cand se va intoarce.
Daca incercam sa explicam moartea copilului din perspectiva religioasa, este necesar sa subliniem faptul ca defunctul nu se va „intoarce”. Explicatiile ar trebui sa fie foarte scurte, simple si la obiect, amintiti-va ca o minte tanara poate absorbi doar cantitati limitate de informatii.
De asemenea, este important ca adultii sa nu-si ascunda sentimentele si lacrimile de ochii copiilor. Trebuie sa-i invatam ca moartea nu este tabu. Este necesar sa ne aerisim pentru pierderea unei persoane dragi, trebuie sa suferim si sa vorbim liber despre asta. Copiii o vor face la momentul potrivit si cand vor intelege mai bine aceste evenimente nefericite, intre timp noi trebuie sa le fim facilitatorii.
Trebuie sa fim constienti de faptul ca copiii ne vor pune o multime de intrebari si aceste solicitari necesita raspunsuri inteligente si precise. Pierderea bunicilor in copilarie sau adolescenta va fi intotdeauna o chestiune foarte complexa, iar cel mai bun lucru pe care il poti face in acest moment este sa te intristezi cu toata familia si sa fii foarte atent la orice intrebari sau nevoi ale copiilor tai.
Chiar daca nu sunt, totusi sunt foarte prezenti.
Chiar daca nu sunt acolo, bunicii sunt mereu in viata noastra, in acele locuri comune pe care le impartasim cu familia si chiar in mostenirea orala pe care o oferim noilor generatii. Pentru noii nepoti sau stranepoti care nu au putut sa-l cunoasca pe bunicul sau bunica.
Bunicii ne-au tinut de mana in timp ce ne invatau sa mergem, dar mai tarziu, ceea ce au avut pentru totdeauna au fost inimile noastre, unde aveau sa locuiasca vesnic dandu-ne lumina si memoria lor.
Prezenta bunicului este in acele fotografii galbui care sunt intr-un cadru si nu in memoria mobilului. Bunicul este prezent in copacul care a fost plantat candva cu propriile maini sau in rochia pe care o mai avem si pe care bunica a cusut-o.
Ele sunt inca prezente in mirosurile de prajituri care ne raman in memoria emotionala. Amintirea lor se afla si in fiecare din sfaturile intelepte pe care le-am primit de la ei, in povestile pe care ni le-au impartasit, in felul in care ne legam pantofii si chiar in acea gaura din barbie pe care o mostenim de la ei.
Bunicii sunt prezenti in sentimentele noastre intr-un mod profund si delicat. Nu mor niciodata, sunt mai mult decat genetica. Ne arata cum sa mergem in ritmul lor, putin mai incet, cum sa ne bucuram de o dupa-amiaza la tara, sa invatam ca o carte buna are un miros diferit si deosebit, pentru ca au un limbaj care trece dincolo de cuvinte.
Este un limbaj al imbratisarii, o mangaiere blanda, un zambet complice si o plimbare de dupa-amiaza impartasind liniste in timp ce contemplam apusul. Toate acestea vor dura pentru totdeauna si aici are loc adevarata eternitate a oamenilor.
In mostenirea afectuoasa a celor care ne iubesc cu adevarat si pe care ii onoram amintindu-le mereu.
